1 Coríntios
Capítulo 1.
10. Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaş fel de vorbire, să n'aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvîrşit într'un gînd şi o simţire.
11. Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri.
12. Vreau să spun că fiecare din voi zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` -,,Şi eu, al lui Apolo!`` -,,Şi eu, al lui Chifa!`` -,,Şi eu, al lui Hristos!``
13. Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?
14. Mulţămesc lui Dumnezeu că n'am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp şi Gaiu,
15. pentruca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu.
16. Da, am mai botezat şi casa lui Stefana; încolo, nu ştiu să mai fi botezat pe altcineva.
17. De fapt, Hristos m'a trimes nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
18. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu.
19. Căci este scris: ,,Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi, şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.``
20. Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N'a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia?
21. Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n'a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.
22. Iudeii, într'adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune;
23. dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie;
24. dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.
25. Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decît oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decît oamenii.
26. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi cari aţi fost chemaţi: printre voi nu sînt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.
27. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
28. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile cari nu sînt, ca să nimicească pe cele ce sînt;
29. pentruca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
30. Şi voi, prin El, sînteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare,
31. pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.``
Capítulo 2.
1. Cît despre mine, fraţilor, cînd am venit la voi, n'am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.
2. Căci n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit.
3. Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.
4. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într'o dovadă dată de Duhul şi de putere,
5. pentruca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
6. Totuş ceeace propovăduim noi printre cei desăvîrşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi.
7. Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rînduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,
8. şi pe care n'a cunoscut -o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut -o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.
9. Dar, după cum este scris: ,,Lucruri, pe cari ochiul nu le -a văzut, urechea nu le -a auzit, şi la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le -a pregătit Dumnezeu pentru cei ce -L iubesc.``
10. Nouă însă Dumnezeu ni le -a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu.
11. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.
12. Şi noi n'am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le -a dat Dumnezeu prin harul Său.
13. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate dela înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate dela Duhul Sfînt, întrebuinţînd o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
14. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte.
15. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuş nu poate fi judecat de nimeni.
16. Căci ,,cine a cunoscut gîndul Domnului, ca să -I poată da învăţătură?`` Noi însă avem gîndul lui Hristos.
Capítulo 3.
1. Cît despre mine, fraţilor, nu v'am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.
2. V'am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,
3. Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
4. Cînd unul zice: ,,Eu sînt al lui Pavel!`` Şi altul: ,,Eu sînt al lui Apolo``: nu sînteţi voi oameni de lume?
5. Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin cari aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.
6. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:
7. aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sînt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.
8. Cel ce sădeşte şi cel ce udă, sînt tot una; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
9. Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
10. După harul lui Dumnezeu, care mi -a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.
11. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decît cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos.
12. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fîn, trestie,
13. lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.
14. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea, rămîne în picioare, el va primi o răsplată.
15. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cît despre el, va fi mîntuit, dar ca prin foc.
16. Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17. Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi.
18. Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.
19. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.``
20. Şi iarăş: ,,Domnul cunoaşte gîndurile celor înţelepţi. Ştie că sînt deşarte.``
21. Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sînt ale voastre:
22. fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sînt ale voastre,
23. şi voi sînteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.
Capítulo 4.
1. Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.
2. Încolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.
3. Cît despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sînt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine.
4. Căci n'am nimic împotriva mea; totuş nu pentru aceasta sînt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.
5. De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, pînă va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întunerec, şi va descoperi gîndurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda dela Dumnezeu.
6. Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris``: şi nici unul din voi să nu se fălească de loc cu unul împotriva celuilalt.
7. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu -l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?
8. O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!
9. Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osîndiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.
10. Noi sîntem nebuni pentru Hristos: voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi: voi, tari! Voi, puşi în cinste: noi, dispreţuiţi!
11. Pînă în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, sîntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc,
12. ne ostenim şi lucrăm cu mînile noastre; cînd sîntem ocărîţi, binecuvîntăm; cînd sîntem prigoniţi, răbdăm;
13. cînd sîntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Pînă în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.
14. Nu vă scriu aceste lucruri, ca să vă fac ruşine; ci ca să vă sfătuiesc ca pe nişte copii prea iubiţi ai mei.
15. Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuş n'aveţi mai mulţi părinţi; pentrucă eu v'am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.
16. Deaceea vă rog să călcaţi pe urmele mele.
17. Pentru aceasta v'am trimes pe Timotei, care este copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.
18. Unii s'au îngîmfat, şi şi-au închipuit că n'am să mai vin la voi.
19. Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curînd la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celorce s'au îngîmfat.
20. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.
21. Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste şi cu duhul blîndeţei?
Comente sobre este trecho da bíblia
Esboço de 1 Coríntios
- Introdução Capítulo: 1.1-9
- Grupos na igreja Capítulo: 1.10-4.21
- Imoralidade e questões sobre o casamento Capítulo: 5-7
- Relação entre cristãos e pagãos Capítulo: 8.1-11.1
- Problemas na igreja Capítulo: 11.2-14.40
- A ressurreição de Cristo e dos que crêem nele Capítulo: 15
- A oferta para os cristãos necessitados da Judéia Capítulo: 16.1-4
Você está lendo 1 Coríntios na edição CORNILESCU, Cornilescu, em Romeno.
Este lívro compôe o Novo Testamento, tem 16 capítulos, e 437 versículos.