1. Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:

2. ,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

3. cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

4. Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

5. cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

6. cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

7. Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,

8. tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.

9. Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.

10. Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.

11. Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

12. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.

13. Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

14. Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.

15. Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.

16. Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.

17. Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.

18. Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

19. Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

20. Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`

21. Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

22. După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.

23. Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

24. Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

25. Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.

1. Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.

2. Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?

3. Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.

4. Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.

5. Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.

6. Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.

7. Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.

8. Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.

9. Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.

10. Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.

11. Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.

12. Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.

13. Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14. Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.

15. Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.

16. Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei.

17. Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.

18. De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.

19. Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.

20. Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.

21. Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.

22. Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

23. Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.

24. Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25. Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit?

26. Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.

27. Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere.

28. Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.

29. Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.

30. Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.

31. Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.

1. Făcusem un legămînt cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.

2. Dar ce soartă mi -a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moştenire mi -a trimes Cel Atotputernic din ceruri?

3. Peirea nu -i oare pentru cel rău, şi nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?

4. N'a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi -a numărat El toţi paşii mei?

5. Dacă am umblat cu minciuna, de mi -a alergat piciorul după înşelăciune:

6. să mă cîntărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea!

7. De mi s'a abătut pasul depe calea cea dreaptă, de mi -a urmat inima ochii, de s'a lipit vreo întinăciune de mînile mele,

8. atunci eu să samăn şi altul să secere, şi odraslele mele să fie desrădăcinate!

9. Dacă mi -a fost amăgită inima de vreo femeie, dacă am pîndit la uşa aproapelui meu,

10. atunci nevastă-mea să macine pentru altul, şi s'o necinstească alţii!

11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire, o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,

12. un foc care mistuie pînă la nimicire, şi care mi-ar fi prăpădit toată bogăţia.

13. De aş fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele, cînd se certau cu mine,

14. ce aş putea să fac, cînd se ridică Dumnezeu? Ce aş putea răspunde cînd pedepseşte El?

15. Cel ce m'a făcut pe mine în pîntecele mamei mele, nu l -a făcut şi pe el? Oare nu ne -a întocmit acelaş Dumnezeu în pîntecele mamei?

16. Dacă n'am dat săracilor ce-mi cereau, dacă am făcut să se topească de plîns ochii văduvei,

17. dacă mi-am mîncat singur pînea, fără ca orfanul să-şi fi avut şi el partea lui din ea,

18. eu, care din tinereţă l-am crescut ca un tată, eu, care dela naştere am sprijinit pe văduvă;

19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducînd lipsă de haine, pe cel lipsit neavînd învălitoare,

20. fără ca inima lui să mă fi binecuvîntat, fără să fi fost încălzit de lîna mieilor mei;

21. dacă am ridicat mîna împotriva orfanului, pentrucă mă simţeam sprijinit de judecători;

22. atunci, să mi se deslipească umărul dela încheietură, să-mi cadă braţul şi să se sfărîme!

23. Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu, şi nu puteam lucra astfel din pricina măreţiei Lui.

24. Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: ,Tu eşti nădejdea mea`;

25. dacă m'am îngîmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe cari le dobîndisem;

26. dacă am privit soarele cînd strălucea, luna cînd înainta măreaţă,

27. şi dacă mi s'a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducîndu-mi mîna la gură:

28. şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m'aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!

29. Dacă m'am bucurat de nenorocirea vrăjmaşului meu, dacă am sărit de bucurie cînd l -a atins nenorocirea,

30. eu, care n'am dat voie limbii mele să păcătuiască, să -i ceară moartea cu blestem;

31. dacă nu ziceau oamenii din cortul meu: ,Unde este cel ce nu s'a săturat din carnea lui?`

32. Dacă petrecea străinul noaptea afară, dacă nu mi-aş fi deschis uşa să intre călătorul;

33. dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oamenii, şi mi-am închis nelegiuirile în sîn,

34. pentrucă mă temeam de mulţime, pentrucă mă temeam de dispreţul familiilor, ţinîndu-mă deoparte şi necutezînd să-mi trec pragul...

35. Oh! de aş găsi pe cineva să m'asculte! Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic! Cine-mi va da plîngerea iscălită de protivnicul meu?

36. Ca să -i port scrisoarea pe umăr, s'o leg de fruntea mea ca o cunună;

37. să -i dau socoteală de toţi paşii mei, să mă apropii de el ca un domn.

38. Dacă pămîntul meu strigă împotriva mea, şi dacă brazdele lui varsă lacrămi;

39. dacă i-am mîncat roada fără s'o fi plătit, şi dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpîni:

40. atunci să crească spini din el în loc de grîu, şi neghină în loc de orz!`` Sfîrşitul cuvintelor lui Iov.

Você está lendo na edição CORNILESCU, Cornilescu, em Romeno.
Este lívro compôe o Antigo Testamento, tem 42 capítulos, e 1070 versículos.