Connect with us

Bíblia CORNILESCU

Jó 10

1 M'am desgustat de viaţă! Voi da drum slobod plîngerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

2 Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osîndi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

3 Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mînilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

4 Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?

5 Zilele Tale sînt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,

6 ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

7 cînd ştii bine că nu sînt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mîna Ta?

8 Mînile Tale m'au făcut şi m'au zidit, ele m'au întocmit în întregime… Şi Tu să mă nimiceşti!

9 Adu-Ţi aminte că Tu m'ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărînă?

10 Nu m'ai muls ca laptele?

11 M'ai îmbrăcat cu piele şi carne, m'ai ţesut cu oase şi vine;

12 mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m'ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

13 Iată totuş ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gînd:

14 că, dacă păcătuiesc, să mă pîndeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

15 Dacă sînt vinovat, vai de mine! Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.

16 Şi dacă îndrăznesc să -l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,

17 Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mînia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

18 Pentruce m'ai scos din pîntecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

19 Aş fi ca şi cum n'aş fi fost, şi din pîntecele mamei mele aş fi trecut în mormînt!

20 Nu sînt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece dela mine, şi să răsuflu puţin,

21 înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

22 în ţara întunerecului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adînci, unde domneşte umbra morţii şi neorînduiala, şi unde lumina este ca întunerecul!“

Continuar Lendo

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply