Connect with us

Bíblia RU

Jó 3

1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.

2 A luat cuvîntul şi a zis:

3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,

4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!

5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!

6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!

7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!

8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;

9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!

10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.

11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?

12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?

13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni

14 cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,

15 cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.

16 Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!

17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.

18 Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;

19 cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.

20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,

21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,

22 cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? –

23 Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?

24 Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.

25 De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!

26 N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.“

Continuar Lendo

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply